marți, 7 ianuarie 2020

Dare de dar

Te simt acum că ți se face dor,
Așa cum dor își are o femeie,
Te întâmplări cu rol hotărâtor
Ce sunt menite, focului, scânteie.

Anii trecuți îi vezi acum cam goi,
Și-ademeniți mereu de o răscruce
În care viscoliri și multe ploi
Nu te-au lăsat departe a te duce.

Acum, predicții, cu un rost firesc,
Te-aduc, încet, pe calea omenească,
Să vezi, din nou, trăirile-ți cum cresc,
Când dăruiești prin faptă pur lumească.

Ieșind de sub tutela unui gând
Ce îți spunea că poți doar tu alege,
Poți stelele să le privești căzând,
Avându-ți doar fireasca vieții lege.

Iar dorul tău devine chiar acut,
Accentuînd deplina-i relevanță
Pe pragul ce derivă-n absolut
În necesaru-ți pas de cutezanță.

Simțirile-mi devin un arc întins
Atent mereu la cea dintâi dovadă
Că ținta-i e un rug din nou aprins
Ce mi te dă, voindu-se să scadă.

Presimțământu-mi e, oricum, ciudat,
În nici un fel ca altul, altădată,
E parcă ceva ce am amânat,
Dar și-altceva, o faptă întâmplată.

Pasul real ne este tutelar,
Punând un preț pe marea-ți hotărâre
Ca, dar ce ești, să mi te dau în dar
Spre a-mi opri prea multa-mi coborâre.

sâmbătă, 4 ianuarie 2020

Noaptea, concludent

De-ar fi să-ți pot vorbi ți-aș spune multe,
Vestindu-ți chiar, lipsite de motiv,
Mari întâmplări, esențial oculte,
Ce azi îți par cu rost imperativ.

Sunt piedici multe ce ne țin departe
Și pașii parcă merg, dar merg în gol,
Numărătoarea lor mereu desparte
Ceea ce faci, de al trăirii rol.

Mi-e dat să știu mai multe despre tine,
Cu mult mai mult decât ți-e dat să vezi,
Așa cum știu că timpul ne-aparține
Spre veșnicia-n care tu crezi.

Acum îți e ascunsă frumusețea
Printre idei lipsite de contur
Ce ispitesc vremelnic tinerețea
Prin măsluiri de haos imatur.

Ar fi să-ți spun, ușor a înțelege,
Ce nu îți este dat să ocolești,
Și cum chiar tu, după divina lege,
Te-ai tot ascuns prin vorbe omenești.

Nu mă abțin... nici nu îți pot ascunde
Că simt un timp ce vine prea grăbit
Cu întrebări la care poți răspunde
Doar acceptând ceea ce-ți e sortit.

Timp n-ai să ai de nici o înscenare,
Și nici o clipă n-ai s-o poți opri,
Fie că este-n zi amiaza mare,
Ori dimineața-n ceas de zori de zi.

De n-am să pot să spun, va fi o noapte
În care-n tine am să las idei,
Acoperind, cu-n mărunțiș de fapte,
Necesitatea lor și-al lor temei.

Ne vor lăsa atât să fim aproape,
Privirile țintite pe ascuns
Ce caută învolburări de ape
Voindu-ți, în trăire, vag răspuns.

Dar stându-ne alături acceptarea,
Vorbi-vom fără vorbe, concludent,
Să ne avem, pe veci, împreunarea
Temei firesc al timpului prezent.

joi, 2 ianuarie 2020

Greu de treceri

Pe zi ce trece simt că mi-e mai greu
Așa cum greu, la fel de mult, ți-e ție,
Dorind firescul ce a fost să fie
Noapte de noapte, zi de zi, mereu.

Ți-e noaptea dor să simți că te găsesc
În clipa ce deja ești pregătită
Să-mi fii și dezlegare și ispită
Punând în tine semnu-mi omenesc.

Mi-e noaptea dor să fiu de neoprit,
Când mângâierea-mi este căutare,
Mereu mizând pe simpla exclamare
Că este tocmai timpul nimerit.

Ziua mi-e dor să fiu un privitor
Al bluzei ce nu poate sta închisă
Când mâna-mi este mult prea indecisă
Având pe pântec drum coborâtor.

Îți este ziua dor să mi te-arăți
Printre idei de viață, doritoare,
Și clipei dând extrema ei valoare
Prin faptele ce n-au prejudecăți.

Dar dor îmi și nu-i găsesc un leac,
Iar dorul tău cu-al meu este pereche,
Venind cu noi, din lumea noastră veche,
Vor sta cu noi chiar și un sfert de veac.

Și zi de zi o să ne fie greu,
Noaptea mereu ne va aduce-aminte
Că totdeauna-n fapte și cuvinte
Am fost noi doi, nu numai tu și eu.